Skip to content

Zeinep's Blog

Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…

Sunt aproape două săptămâni de când sunt în Paderborn și mi se pare că nu mai trece anul acesta. Am plecat cu gânduri mari care sunt realizabile, însă nu am luat în calcul dorul de casă.  Mă aflu într-o ciclotomie constantă și abia acum realizez cât de multe avem și putem avea noi, românii. Este superb aici. Mă simt de parcă aș fi undeva în inima pădurii dată fiind diversitatea plantelor și arborilor dintre clădiri. Este curat, iar pe jos nu sunt semințe, mucuri de țigară, flegme, gume etc. Miroase frumos, iar în gară nu te izbește niciun damf de urină. Este o minunăție de toamnă. Te simți bine când înjuri undeva în public și nimeni nu te poate înțelege, însă te-ai simți mai bine dacă ai întălni un român care să te audă, căruia să-i spui că ți-e pofta de o mămăligă și să știe ce dracu’ e o mămăligă. Dacă nu am mai fi atât de indiferenți la dramele noastre comune…

Cad frunzele şi cad ca de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mâna de acolo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta nesfârşit de blând.

(Rainer Maria Rilke, „Toamna”)

Etichete:, , , , ,

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 275 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: