Nume pentru bebeluşi

Am vorbit în seara asta cu o prietenă despre potenţiale nume ale copiilor noştri. E bine ştiut faptul că îmi doresc o mulţime de copii…şi acum dacă e posibil, dar nu e posibil. Mi-aş dori cam 3 băieţi şi o fetiţă.   Întotdeauna am fost adepta lucrurilor originale, frumoase, de bun gust. Mi-aş dorii pentru pruncii mei următoarele nume: (în caz că mă căsătoresc cu un român) Dacian, Vladimir, Augustin, David, Cristian, Dragoş, Anemona şi Iris. Dacă ar fi de altă naţie aş opta pentru Hera, Endymion, Tibet,  Murat,  Adonis, Giannis, Titus, Katinka, Amir, Sakura, Dogan, Adnan, Ilayda , Toprak, Bulut.  Ajung astea deocamdată. Voi ce aţi alege? Aveţi alte sugestii?

Ceva cald

Dacă tot a venit frigul, m-am gândit să vă împărtăşesc o reţetă specială de-a mea care va poate încălzi serile şi sufletele.

Se ia un ibric, se pune apă şi o mână de muşeţel sau tei după care se pune la fiert.

Între timp, într-o cană se pune miere din belşug.

După ce aţi pus mierea în cană, taiaţi şi adăugaţi lămâine, de asemenea, într-o cantitate mare.

Ingredientul meu preferat pe care vă sugerez din toată inima să-l folosiţi este scorţişoara care dă o aromă specială.

Turnaţi ceaiul în cana cu “ingrediente speciale” şi bucuraţi-vă de gustul deosebit, vizionând un film bun alături de o persoană aparte.

E băutura mea preferată din sezonul rece, după vinul fiert, bineînţeles.:)

Tu, Nichita…

“Cînd am stat prima dată faţă-n faţă cu Nichita Stănescu (mă simţeam de parcă aş fi stat la masă cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coşovei. Am fost atunci atît de intimidat de ochii albaştri, foarte depărtaţi, ai lui Nichita, încît vreo jumătate de oră n-am putut scoate o vorbă, lucru pe care el l-a luat drept o tăcere ostilă.
“Bătrîne, gata!” mi-a spus pînă la urmă. “Ai dreptate, sunt cel mai prost poet din lume. Dar hai să stăm de vorbă, totuşi, şi să ciocnim un pahar ca doi prieteni.” “Dar dimpotrivă”, i-am răspuns, “am tăcut fiindcă vă respect prea mult…” “Haide, lasă-l pe vă şi pe dumneavoastră. Zi-mi tu, bătrîne!” “Iertaţi-mă, dar nu pot…” Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. “Ascultă, tu eşti credincios?” “Da, bineînţeles.” “Şi te rogi cîteodată lui Dumnezeu?” “Da, uneori.” “Şi cum îi spui lui Dumnezeu cînd te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastră, Doamne?” “Tu”, i-am răspuns zîmbind, pentru că mi-am dat seama brusc ce vroia să spună. “Şi-atunci, dacă lui Dumnezeu îi spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastră? Hai, bătrîne, zi-mi Nichita, şi să fim sănătoşi…”
De-atunci, în puţinele momente în care ne-am mai văzut, m-am străduit să-i spun pe nume: tu, Nichita”

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren.

Octavian Paler- Viaţa pe un peron

Idei pentru sezonul rece

                   

Şi totuşi vine toamna…

http://www.youtube.com/watch?v=S3z0_k4q830

Prima zi de toamnă mă nelinişteşte, e ultima toamnă a copilăriei mele, ultimul an de liceu, ultimele momente de iresponsabilitate. Nu-mi vine să cred cum s-a scurs timpul pe nesimţite. Parcă mai ieri aveam codiţe, uniformă, ciorapei albi, guleraş apretat şi călcat de mami şi un buchet de garofiţe în mână pregătită fiind să i-l înmânez doamnei învătătoare. Aveam abecedar şi Moş Arici, aveam pacheţel de acasă şi suculeţ Trompy, aveam bentiţă şi moaţe albe, eram curioasă şi totodată înspăimântată. În clasa a V-a am trecut la o altă etapă, ne-am cunoscut diriginta care era şi este o persoană deosebită. Parcă acum o văd cu un costum alb cu dungi negre, un par negru frumos şi un zâmbet cald,inestimabil. Ne-a fost călăuză timp de patru ani şi a încercat să scoată la iveală tot ce aveam noi mai frumos. Mai târziu, la începtului liceului a trebuit să ne adaptăm într-un nou colectiv, să cunoaştem noi caractere şi să ne tachinăm cu o dirigintă bătrânică şi cicălitoare care ne-a iubit fără să ne arate, tocmai pentru binele nostru. Avem acum amintiri frumoase, încă îmi mai vine în minte primul semi- revelion petrecut alături de câţiva colegi când au venit după mine la 3 dimineaţa cu sticlele în mâini, legănându-se ). În clasa a XI-a ne-am cam purtat urât unii cu alţii, dar nu e timpul pierdut. Important e să lăsăm puţin de la noi şi să profităm de zilele care ne-au rămas, cel puţin eu sunt dispusă să fac acest lucru. Vreau să plec din liceu la fel de impresionată precum am intrat acum aproape 12 ani…
Mi-a provocat o uşoară nostalgie venirea teoretică a toamnei, m-a purtat pe aripile ei şi mi-a făcut o mică recapitulare. E urât să creşti.

“Şi totuşi vine toamna
Şi vai, suntem bătrâni”

vena.ro

In cele ce urmeaza, va voi vorbi despre cateva articole gasite pe un blog ce l-am descoperit de curand si care pe zi ce trece da, din ce in ce mai mult, dovada profesionalism. Am sa incep cu unul din ultimile lor articole, pentru ca l-am considerat a fi de actualitate si bineinteles util. Este vorba despre aceasta ploaie de meteoriti, care s-a petrecut in urma cu o zi, mai exact la trecerea din data de 12 spre 13 si despre care unul din membrii echipei acestui blog a scris si a pus chiar si un video la Perseide – Ploaie de Meteoriti(numele articolului).

Si ce poate fi mai de actualitate decat un horoscop zilnic pe care ni-l ofera cei de la vena.ro pentru a-l citi in fiecare dimineata alaturi de o cafea buna. Desigur, din acest horoscop vom putea afla cele mai noi date venite din partea astrologilor cu referire la dragoste, bani sau norocul de care vom avea parte in ziua respectiva.

In trecut avem prostul obicei de a pleca la drum fara a consulta starea meteo, dar acum nu plec niciodata fara sa arunc o privire pe  vreme si dupa cum am citit pe blog, Prognoza meteo in Bucuresti este foarte ok zilele acestea, iar daca voi avea timp poate voi merge intr-o zi in provincie sa vad daca acolo viata este chiar asa roz dupa cum spun unii.

Clone

Băi ce mă enervează papagalii ăştia de au acelaşi stil vestimentar, aceeaşi coafură şi aceeaşi atitudine de bad boy constipat.Dacă te duci într-un club din România la întâmplare  rişti să  te rătăceşti printre clonele fraţilor Jonas. Trist e că majoritatea au 30j de kg şi poartă cămăşi. Cămăşile stau bine pe bărbaţii cu ceva muşchi, puţin spate. A se observa părul îndreptat , bretonul într-o parte şi în cazul în care individul poartă tricou,eşarfa e nelipsită. De ce nu sunteti originali?

Later update: am uitat de vestă.

O inspecţiune

Profesorul: Că-z onorat domnul inşpectore va binevoi doară un momânt să asculke aplicăţiunea metoaghii intuikive.

Inspectorul se aşează, scoate carnetul şi condeiul şi ascultă.

Profesorul: Mă! prostovane! tu ala ghe colo… Spune-ne tu doară: ce iaşte fiinţă şi ce iaşte lucru, mă?

Elevul: Lucrul, dom’le, este care nu mişcă, şi fiinţă pentru că mişcă!

Profesorul: No! dar ornicul meu… prostule! fiinţă-i ori lucru?

Elevul: E lucru, dom’le!

Profesorul: Că’z doar mişcă, mă! auzi-l! (bagă ceasul în urechea elevului).

Elevul (ferindu-se): Da, dar dacă nu-l întoarcem, nu mişcă.

Profesorul (satisfăcut): Bravo! (cătră domnul inspector:) Ş-apoi doar ăsta-i ghintre cei meghiocri… Bine! (Elevul trece la loc.) Tu, mă! ălălant ghe lângă el… Câke picioare are boul, mă?

Elevul: Patru, dom’le!

Profesorul (vesel): Ei, pe dracu! că-z doar n-o să aibă şapke!… şi ce e boul cu patru picioare? lucru ori fiinţă? Ha?

Elevul: Fiinţă, dom’le!

Profesorul: Dar masa fiinţă-i?

Elevul: E lucru, dom’le!

Profesorul: No! că-z n-are şi ea patru?

Elevul: Da, dar nu se mişcă, dom’le!

Profesorul (şi mai vesel): Ei! pe dracu! să se mişte… poake doar că cu şpirikismus!

Inspectorul (tuşeşte tare şi caută să schimbe vorba): Mă rog, cum îl cheamă pe elevul acesta?

Profesorul: Anibal Ioanescu.

Inspectorul: Răspunde bine.

Profesorul (cu siguranţă): Că-z ăsta-i ghintre cei bunişori!… No! la gheografie acuma… Mă! tu ghe colo… Spune-ne tu doară toake ştakele Europei.

Elevul: Franţa, dom’le.

Profesorul: Franţiia, bine!

Elevul: Anglia, dom’le.

Profesorul: Iaşte!

Elevul: Germania, dom’le.

Profesorul: Ghermania.

Elevul (se porneşte repede. – Profesorul dă din cap afirmativ la fiece nume de stat cu satisfacţie şi cu mândrie): Elveţia, Rusia, Suedia, Italia, Belgia, Olanda, Turcia, Bulgaria, România, Serbia, Muntenegru şi Grecia… dom’le!

Profesorul (încruntându-se): Şi apoi mai care, mă?

Elevul: Atâtea, dom’le!

Profesorul (începând să scrâşnească): Dar Şpania, mă?

Elevul (intimidat): Şi… Spania, dom’le!

Profesorul (mai aspru): Dar Şpania, unghe-i Şpania?

Elevul: …?!

Profesorul (magistral): Şpania-i lângă Portocalia, mă boule, şi viţăversa!

Elevul (aiurit): Şi… Spania şi Portocalia, dom’le!

Profesorul (din ce în ce mai sus): Şi mai care?

Elevul (pierdut): Virţăvercea, dom’le!

„Pe drumul fără de începuturi

al migratoarelor culori

învaţă să vâneze fluturi

copiii păzitori de flori.

Dar vine-o zi neprihănită,

o zi cu miezul incolor

când, fermecaţi de-o stea rănită,

copiii uită grija lor.

Şi-ncep din florile uitate

să se reverse amintiri

prinzând copiii pe-nnoptate

în jocul primelor iubiti.” (Haralambie Ţugui- De-a jocul)